Ce ne face oameni? Un fotograf genial din Franţa, o poetă minunată din Australia şi curajul de a fi

Yann Arthus-Bertrand spune despre el că este „un om între alţi oameni, care de mai bine de 40 de ani fotogragfiază lumea„. Defapt, este unul dintre cei mai mari fotografi ai lumii, un artist la superlativ şi deopotrivă un explorator şi un protector al lumii. Autorul a peste 60 de cărți și albume cu fotografii, cu mii de lucrări publicate în galerii şi în publicaţii precum National Geographic. Fondatorul primei agenții de presă și banci de fotografii dedicate fotografiei aeriene din lume. Creatorul proiectului ecologic Earth from Above sustinut de ONU, al documentarului amplu Home, care în 2009 lansa un semnal de alarmă puternic despre soarta Pământului şi despre urgenţa schimbărilor care să conserve frumuseţea copleşitoare şi resursele bunei noastre planete.

The-Earth-from-above-by-Yann-Arthus-Bertrand

Yann Arthus-Bertrand

Acum patru ani, Arthus-Bertrand a demarat un nou project impresionant: HUMAN. O echipă dedicată de traducători, cameramani şi jurnalişti, condusă de Yann, avea să culeagă frânturi din cele mai emoţionante de umanitate de la peste 2,000 de oameni din 60 de ţări. Poveşti sincere, insighturi puternice, dovezi inestimabile despre ceea ce ne face oameni: despre iubire şi fericire dar şi despre lupta pentru viaţă, despre greutăţi, sărăcie, distriminare, grija pentru viitor, îndoieli, curiozităţi şi speranţe.

Pe canalul de Youtube al documentarului publicat în 2015 sunt câteva zeci de ore de film: volumele 1, 2 şi 3 ale versiunii finale a peliculei, 40 de portrete din jurul lumii şi 20 de poveşti emoţionante despre unele dintre cele mai grele teme existenţiale. Iar aceasta este povestea proiectului, spunsă chiar de Yann Arthus-Bertrand.

Cunoscutul fotograf francez a pornit la drum cu această întrebare fundamentală: What makes us human?

Iar forma în care descoperim prin filmul său răspunsul este absolut emoţionantă. Nu este despre statistici şi numere. Despre priviri care spun poveşti. Despre greşeli transmise din generaţie în generaţie. Despre frumuseţea Pâmântului şi inimile oamenilor. Un proiect excelent care nu doar că ne poartă prin vieţile a 2,000 de oameni din întreaga lume, descoperind culturi, stiluri de viaţă, trăsături şi traume sociale profunde, dar şi evocă unele dintre cele mai puternice emoţii şi cele mai frecevente probleme din vieţile oamenilor. Ceea ce trăim şi ceea ce simţim ne defineşte. Emoţiile, alegerile şi luptele pe care le purtăm dau măsura umanităţii noastre.

Revăzând filmele HUMAN azi mi-am amintit de una dintre poeziile mele preferate. Scris de Erin Hanson, o scriitoare australiancă in her 20s ale căror rânduri îmi plac de la cap la coadă. (site | Instagram).

Not vorbeşte despre ce ne face ceea ce suntem. Şi, mai important, despre puterea de a alege ce ne defineşte şi despre curajul de a ne bucura de ceea ce suntem, de strălucirea pe care o putem dărui lumii. Despre cum suntem suma gesturilor pe care le facem, sentimentelor pe care le împărtăşim, urmelor pe care le lăsăm, fiecare în povestea vieţii lui, în versuri sau în proză, cu rimă sau în versuri albe. Vorba lui Erin, If you cannot be a poet, be the poem.

haystack-rock-erin-hanson

Not, by Erin Hansen

You are not your age,
Nor the size of clothes you wear,
You are not a weight,
Or the colour of your hair.
You are not your name,
Or the dimples in your cheeks,
You are all the books you read,
And all the words you speak.
You are your croaky morning voice,
And the smiles you try to hide,
You’re the sweetness in your laughter,
And every tear you’ve cried.
You’re the songs you sing so loudly,
When you know you’re all alone,
You’re the places that you’ve been to,
And the one that you call home.
You’re the things that you believe in,
And the people that you love,
You’re the photos in your bedroom,
And the future you dream of.
You’re made of so much beauty,
But it seems that you forgot,
When you decided that you were defined,
By all the things you’re not.

Anunțuri

Nişte lecţii pentru minte, inimă şi carieră. Colecţia 2015 spre 2016.

2015  fost un an plin. A fost un an al extremelor, cu surprize şi decepţii la fel de mari, în care am fost norocoasă să am alături nesperat de mulţi oameni cu poveşti impresionante, datorită cărora am crescut şi am devenit mai puternică. Am avut puterea să lucrez mult şi pentru proiecte în care cred, dar şi să mă întorc la pasiuni vechi, mari şi dragi.  A fost şi un an în care a trebuit să ma adun de pe pardoseală, emoţional, şi să îmi caut echilibrul în semi-întuneric. În care mi-am dorit uneori să am un buton magic de pauză, între vreo 5-6 maratoane la capătul cărora am fost cam istovită dar am (re)învăţaţ să spun nu sau să îndrăznesc mai mult, să nu las să piară ce este cu adevărat important pentru mine, oricât ar fi de lung drumul şi să nu imi mai fie teamă de eşec, tăceri şi necunoscut. Incă mai invăţ să am mai multă răbdare, să nu mai renunţ la ceea ce simt şi cred la fel de uşor. Pentru că, deh, învăţarea nu se opreşte când s-au terminat zilele dintr-un an. E dincolo de timp şi nu te întreabă mereu dacă eşti gata pentru următoarea lecţie.

A fost un an în forţă şi un an forţat. Pe repede înainte, dureros pe alocuri, dar extrem, extrem de benefic. A fost un an al contrastelor dar şi al regăsirii,  din care am rămas şi cu o seamă de vorbe de duh, parcă vechi de când lumea, care au tras concluziile unor experienţe aşa de noi încât sunt incă vii.

Nu există inimă mai mare pe lume, decât inima care știe să ierte.

Cine nu munceşte, nu greşeşte.

Nu exista oameni rai sau oameni buni. Există doar oameni.

Tot ce nu te omoară te face mai puternic.

Banii n-aduc fericirea.

Şi cea dintâi condiţie a fericirii e liniştea sufletului.

A fost un fel de an uragan, 2015, parcă.  Pentru mulţi, nu doar pentru mine. A început cu multe emoţii şi planuri mari. În perspectivă, un fenomen al naturii tare frumos. Şi apoi..s-a dezlănţuit. Şi să te ţii. A fost cu vânt puternic, aproape spulberător, dar care te invaţă să iţi aduci aminte de rădăcini şi să îţi construieşti piloni solizi, stabili, de care să te sprijini. Şi cu ploi torențiale, una după alta, dese, şiroinde, din toate direcţiile, dar care te forţează să înţelegi mersul şuvoaielor vieţii mai bine ca să poţi înota în direcţia bună. 

Aşa nebun cum a fost el, îi sunt recunoscătoare lui 2015. Pentru tona de lucruri pe care le-am trăit mai intens decât credeam că aş putea vreodată, pentru toate lecţiile puternice, pentru că fără el nu mi-aş fi găsit puterea ascunsă în locuri din suflet uitate de prea mult timp şi în oameni datorită cărora sau pentru care am zâmbit, sau am sperat. Am iubit sau am plâns. M-am adunat şi am mers mai departe, cu sau fără ei.

Acum ceva vreme, tata mi-a desenat pe colţul unui catalog de supermarket din bucătărie graficul vieţii mele. Cu sănătatea în pioneze, o sinusoidală zdruncinată în viaţa personală şi o săgeată în sus pentru cea profesională. Cu nişte semne de exclamare mari şi cu mult adevăr. Plus două lecţii pe care le ţin cu mine pentru totdeauna:

„Nu există un echilibru perfect între toate astea. Tot ce putem să facem e să ţinem toate liniile cât mai aproape de echilibru, şi să nu le lăsăm să cadă pe toate odată. Pentru că una le influenţează pe celelalte.”

„Viaţa, tată, e un şir de decizii şi greutăţi. Între care se strecoară din când în când nişte fericire. Şi trebuie să te bucuri de ea ca să ai puterea să mergi mai departe”

Da, despre fericire a fost lecţia lui 2015, defapt. În oricâte direcţii am umbla şi oricât de încâlcit ar fi drumul, atunci când ne dăm seama ce ne face cu adevărat fericiţi, buni, împliniţi, claritatea asta are puterea să despartă apele, să descurce iţele, să aducă linişte, să sape după resurse şi idei acolo unde pare gol. Şi partea bună e că toate aceste proceduri se întâmplă în interiorul nostru. Uneori lin şi cu perioade confortabile de recuperare. Alteori, furtunos şi fără anestezie. Dar cert e că nu mai contează, de la un moment înainte, cum e vremea afară, la fel de mult ca anotimpurile din minte şi din inimă. Pot fi uragane, plaje însorite sau ninsoare. Cea din primele zile din 2016, a fost, de exemplu, prima ninsoare de care mi-e drag cu adevărat, după mulţi ani. Pentru că se aşterne peste un an greu şi îl inveleşte, parcă, în sfârşit, ca să se ducă la culcare. Şi pentru că albul ei pare mai mult decât înainte despre libertate, tinhnă şi începuturi curate. Sigur…amestecat cu agitaţia vieţii, albul se mai şi mocirleşte, mai ales în oraşe. Dar dacă ne concentrăm mai mult pe lucrurile pozitive, şi facem mai multe şi mai bine decât anul trecut, avem mai puţin timp să ne plângem de ce nu e bine şi o colecţie mai mare de bucurii, fie ele cât de mici. Ca cele de mai jos, de exemplu. Desenate de Daily Heath Gen.

De acum nimic nu va mai fi la fel. Ne schimbăm. Eu, noi, România.

3 noiembrie 2015. Aproape 30,000 de oameni, impreună, în stradă, în Bucureşti. Ultimele zile au fost ingrozitoare şi induioşătoare dincolo de margini. Eu nu am ştiut ce să spun, până acum, care chiar să ajute, am putut doar să fiu alături cu sufletul şi câteva gesturi prea de mici pentru suferinţa atât de mare de la #colectiv. Dar ce am simţit şi ce incă simt e atât de apăsător şi nu trece. Doare. Infinit mai puţin decât pe cei 32 care nu mai sunt printre noi, cei peste 170 de răniţi grav din spitale care luptă pentru a supravieţui, cei şi-au pierdut oamenii dragi…
 12143346_10156183271900007_2357409235858413886_n
Dar durerea asta e bună. Pentru că ne ţine alerţi, motivaţi, emoţionaţi şi ne-a unit mai mult decât în orice alt moment căruia să ii fost martoră în cei 27 de ani. Iar energia noastră comună pare să aibă cu adevărat forţa să schimbe lucruri. Putem face lucrurile să se intâmple. Forţa de mobilizare din acest weekend negru la final de octombrie, cei 12,000 de oameni de la Marşul Tăcerii, cei aproape 30,000 de oameni de ieri despre care părinţii mei au spus cu nod in gât dar şi mândrie „Uite, ştiu ce spun şi ce vor să se schimbe în ţara asta, vorbesc corect şi frumos”, numărul celor care scriu, vorbesc, fac ce pot in memoria #colectiv este o forţă care poate face #revolutie. 
Am plâns ascultând melodia celor de la Taxi, luni. A fost primul moment în care am putut să exteriorizez cumva ce simţeam. Şi primul moment in care am putut să ies din letargie şi să îmi dau seama că intrebarea asta, „Ce faceţi?”, nu va mai fi retorică sau de complezenţă, pentru mulţi dintre noi,  niciodată.
„Poate faceţi acum, poate faceţi măcar, nu ştiu, orice, poate începeţi măcar cu lucrurile mici. Noi o să ne uităm la voi în fiecare zi, cuminţi, de aici”
In aceeaşi zi, băieţelul unei prietene a zâmbit la noi in timp ce îl intrebam ce părere are despre un desen adresat celor de vârsta lui: „Alegeţi voi, că sunteţi mai avansate”. Am zâmbit şi eu, pe moment. Şi apoi mi-am dat seama cât de mult înseamnă azi, aceste cuvinte ale lui. Avem datoria să alegem mai bine pentru cei care incă nu pot, sau care…nu mai pot. Şi trebuie să alegem, nu ne mai putem eschiva. Dar să alegem inţelept, paşnic şi impreună, pentru că de ce facem azi, şi mâine, şi câte zile va mai fi nevoie, la proteste, depinde cum va incepe adevărata schimbare: a clasei politice, a sistemului care legiferează spaţiului privat din România, a concertelor şi cluburilor, a noastră.
Dar acum, azi, facem ceva, dragă Claudiu, dragi oameni care aţi pierit crunt vineri noapte. Şi din gestul mic de a ieşi în stradă s-au adunat ieri peste 20,000 de voci care răzbat in presa internaţională şi care în sfârşit aduc nişte demisii. Mă uit in jur şi văd mai mulţi oameni care vor să facă lucrurile altfel, mai mulţi oameni cu care parcă semăn, în vocile cărora mă regăsesc. Vorbim mai aprins şi mai onest mi se pare, despre respectarea legilor la grija pentru cel de lângă noi. Parcă nu ne-am mai văzut de mult suficient de bine, de frumos, de curajos până acum, ca să ne luăm de mâini şi să strigăm….Da, de aici şi până la schimbări funcţionale in administrarea României mai e mult. Vlad Mixich a transformat emotiile in cateva cerinte clare, bine punctate. Si pana cand ele devin realitate, ceea ce am creat este un început cu ecou puternic, încărcat de  sens pozitiv. E aproape insuportabil de trist că 32 de oameni au murit şi alte zeci trec prin chinuri goaznice ca să ne revoltăm colectiv. Dar tocmai de aceea, altfel decât să se schimbe lucruri nu putem accepta: sunt lucruri pe care fiecare trebuie să le schimbe şi e un test de onestitate şi tărie să le schimbăm. Dar fiind fiecare din noi mai buni, mai responsabili, mai luptători, mai iubitori, îi vom cerne pe cei care nu vor să fie aşa, treptat. In niciun caz suferinţa de la #colectiv nu poate rămâne zadarnică.
Ce s-a întâmplat la clubul #Colectiv în noaptea de vineri, 30 octombrie 2015 este o tragedie ingrozitoare, copleşitoare. In care s-au stins şi oameni pe care ii ştiam, oameni din generaţia mea, oameni plini de pasiune şi de viaţă. Iar viaţa lor a ars. Intr-un accident stupid favorizat de un lanţ de improvizaţii şi ilegalităţi. Eu le sunt datoare să nu mai fac unele lucruri la fel. Şi să fiu în stradă, protestând faţă de cei care ar trebui să conducă ţara asta spre mai bine, dar de atâţia ani nu vor, nu pot, nu ştiu.  Pentru ca doar aşa o să fie „mai încet răul de pe Pământ”.

Când e momentul potrivit să porneşti şi de câte ori e ok să greşeşti? #startups

Răspunsurile sunt defapt, destul de simple, când vine vorba de un proiect antreprenorial. Dar nu si precise. Antreprenoriatul este, cred, o artă în mai mare măsură decât o ştiinţă. Momentul cel mai potrivit nu are o regulă de calcul, in afara de cea a măsurii in care te simţi pregătit (logistic, emoţional, material, etc) în proporţie de 70%, pentru ca 100% nu vei fi probabil niciodată, se spune. Cât despre greşeli..cum era vorba aceea, cine nu munceşte, nu greşeşte? 🙂 Important este să ai un plan de business după care să te ghidezi, un sistem de măsură pentru rezultatele pe care le vei obţine şi capacitatea dar mai ales desciderea să ajustezi pe parcurs lucrurile care nu merg bine.  E o carte foarte faină exact pe acest subiect, al incercărilor şi erorilor şi al drumului spre succes: The Obstacle Is the Way, de Ryan Holiday (autorul besteller-ului Trust me, I’m Lying). Si inca un set de 12 adunate de Forbes.

Anna Vital, visual journalist la Founders & Founders, a realizat pentru aceştia o serie de infografice care demontează câteva prejudecăţi ale antreprenoriatului şi start-up-urilor. In principiu, ele răspund, grafic, la 3 intrebări importante:

1. Cum să nu te dai bătut

how-to-never-give-up

2. Cum ştii dacă este timpul potrivit sau este prea tarziu

too late to start

lost in life

3. De ce să nu iţi abandonezi ideile în care crezi

failure entrepreneurship

Şi, in loc de incheiere, iată mai jos o porţie de inspiraţie via StartupQuote (and their cool site here), de la owneri de business-uri mai vechi sau mai noi pe piaţă, care au trecut insă testele succesului. Pentru că subiectul inceputurilor de drum nu este niciodată unul lejer, şi de cele mai multe ori te scoate din zona de confort, lucrurile pe care le spun oamenii care au trecut de aceasta etapa pot fi cel putin interesante, deca nu ajung sa fie cu adevarat utile.

Calendarul pentru 2015 si ziua neintreruperii.

Stii cine sau ce isi sarbatoreste ziua impreuna cu tine, in fiecare an? Daca nu, click aici 😉 sau scroll down.

Am adunat in acest…altfel de calendar unele din cele mai neobisnuite, traznite sau emotionante sarbatori. In primul rand pentru ca in fiecare zi ar trebui sa pretuim lucrurile din jurul nostru, dar uneori suntem prea ocupati ca se amintim sa facem asta. Asa ca avem nevoie de remindere. Ei bine, iata unul colorat, cu 12 luni. Si in fiecare zi ar trebui sa avem motive pentru a zambi. Iar sa afli ca te-ai nascut, sa zicem, de ziua gumei de mestecat, poate fi un motiv suficient pentru un zambet. Sper.

In al doilea rand, acest calendar are si (mai ales) un scop profesional. Poate sa fie, in unele zile, o sursa de inspiratie pentru orice copywriter sau social media community manager. Mai ales in social media, evenimentele  sau contextele surprinzatoare sunt cele care pot face diferenta dintre content bun si content cu impact. Si dupa cum spuneam legat de trendurile in social media marketing ale anului urmator, relevanta si inovatia trebuie sa inceapa sa fie mai importante decat volumul.

Acestea fiind spuse, pentru ca pe 31 decembrie nu urmeaza sa fie doar Ajunul Anului Nou ci si No interruptions Day, va doresc un an nou cu proiecte fara intreruperi. Cu planuri frumoase, fapte bune si oameni dragi alaturi.

Drumul dintre consumatorul ideal si utilizatorul potrivit de social media

Cand spun consumator ideal ma refer ca prototipul consumatorului care se muleaza perfect pe valorile si oferta unui brand si este satisfacut pe deplin de acestea. Iar cand spun utilizator potrivit ma refer la corectitudinea identificarii mixului dintre canalul, categoria de useri si tipul de comunicare pentru social media, pentru ca userul sa aiba sanse sa fie sau sa devina in cat mai mare masura consumator. Pentru ca, nu-i asa, conversia din social media fan/follower/user in consumator de facto este obiectivul major din multe strategii de social media marketing.

Inţelegerea cât mai bună a profilului consumatorului este de cele mai multe ori scurtătura pentru activări care te ajută să îţi atingi obiectivele de comunicare şi marketing. Şi atunci când vorbim despre social media, trăsăturile consumatorului sunt dublate de comportamentul acestuia în reţelele sociale. Spun dublate pentru că nu intotdeauna userul tău din mediul online este şi consumatorul tău. Exită un sistem interesant şi destul de eficient de definire a „profilului ideal de consumator” dupa 3 criterii:

  • READY (in ce masura are nevoie de tine si este pregatit sa iti foloseasca brandul)
  • WILLING (in ce masura este dornic sa foloseasca brandul)
  • ABLE (in ce masura poate, concret, sa faca ceva pentru brandul tau si cum face asta)

Raspunsurile de la aceste trei niveluri ar trebui sa iti ofere un profil socio-demografic si comportamental destul de precis incat sa iti poti schita prototipul ideal de client. Cei de la Harvard Business Review au un articol foarte bun, de anul trecut dar in continuare extrem de relevant, despre arma secreta a unui brand – cunoasterea profilului consumatorului.

De aici mai departe ceea ce trebuie să facem este să analizăm unde se află, din punct de vedere al utilizarii social media, adunaţi, oamenii care se apropie cel mai mult de profilul ideal de consumator. Tinând cont de lucruri ca frecvenţa de accesare şi obiceiurile de utilizare a social media, de motivele pentru care foloseşte social media şi ce tip de acţiuni realizeaya când este online,  poţi implementa tactici de engagement sau lead generaţion care să aibă un potenţial mai mare de răspuns pozitiv din partea userului pe care il targetezi.

Personalitatea userilor din social media dictează tipul de comunicare pe care o poţi avea cu aceştia. Şi cu cât ii defineşti mai bine trăsăturile şi preferinţele, cu atât poţi deveni mai eficient prin mesajele pe care le construieşti pentru ei. Pentru că dacă se regăsesc în ceea ce ce tu le propui, vor reacţiona.

Iată o impărţire simplă şi destul de clară, realizată de cei de la TopDog, in 10 tipuri de social media users. Odata ce iti delimitezi tipul sau tipurile dominante de de useri prezenti in canalele de social media unde comunici va fi mai usor sa te adresezi lor cu subiecte, mecanici si povesti cu care se vor putea identifica.

people-types-social-media

Oamenii mari nu pricep niciodata nimic si este obositor pentru copii sa le dea intruna explicatii.

„Oamenii mari nu pricep niciodata nimic si este obositor pentru copii sa le dea intruna explicatii.” Ah, ce m-a distrat fraza aceasta din Micul Prinţ când l-am citit prima oară!

Cred ca aceasta minunăţie de carte a lui Antoine-Marie Roger, viconte de Saint-Exupéry (n. 29 iunie 1900, Lyon – d. 31 iulie 1944, deasupra Mării Mediterane) fost romancier, eseist și reporter francez, aviator căzut pe frontul antifascist,  este un deliciu imaginativ şi un antrenor prietenos de curiozitate pentru copii şi un catalizator sensibil pentru morală şi emoţie, pentru adulţi. Nu degeaba este una din cele mai renumite cărţi din lume, tradusă in peste 250 de limbi şi dialecte, inclusiv braille,  din 1943, de când a fost publicată.

Am citit prima dată micul Prinţ prin clasa a doua, a treia, cred. Şi apoi am reciti-o la 19 ani. Apoi am citit-o in franceză doi ani mai târziu, pentru a fi sigură că nu am ratat vreo nunaţă autentică, vreun simbol ascuns in topica aparte a francezei. Şi am audiobookul pe telefon, just in case. Mai revin la el din când în când pentru inspiraţie şi zâmbete.

Micul Prinţ este o pledoarie pentru iubire, pace, prietenie, încredere dar mai ales pentru comunicare armonioasă şi deschisă  între lumea copiilor şi cea a adulţilor. Am sentimente mixte acum, in faţa trailerului filmului The Little Prince. Pentru că mi-e teamă ca, sub imperiul erei video, cartea să nu fie inlocuită de film pentru cei mici. Dar şi pentru cei mari. Pe de altă parte, filmul promite să păstreze emoţia şi să o pună în mişcare. Şi este in franceză. Deci…aleg să cred cu inima deschisă în puterea acestei poveşti atemporale. Pentru că, nu-i aşa, „Limpede nu vezi decat cu inima. Esenţa lucrurilor nu poate fi văzută cu ochii.” 🙂