Tu, fărâmă de om, fărâmă de lumină

De 8 luni, fărâma aceasta de om veselă și preaiubită mă învață să fiu părinte.

Mama mi-a lăsat anul trecut poezia asta, pentru Lucas. Mi se pare că o trăiesc, uneori. ☀️

“Tu, fărâmă de om,
Crește-mă cu tine,
Lângă tine,
prin tine
Să învăț, să râd, să mă bucur,
Să iau viața de picioare și s-o întorc cu susu-n jos:
Să-i râd în față,
Să-i dau peste nas,
Să-i zic tare, tare de tot,
Că nimic,
Dar nimic
Nu-i mai strâns,
Mai adânc,
Și mai durabil
Decât noi doi și ceea ce ne leagă –
O poveste de nouă luni fără cuvinte,
O viață în care o să trăim amintiri pe cinste;
O întruchipare din mine în tine
Și de la tine în oglinda lumii.
Tu, mână de om,
Să zbori mult și înalt,
Și ia-mă și pe mine (!)
Rostogolește-mi dureri
Pe culmi de uitare,
Șoptește-mi la urechi
Ceea ce n-am fost în stare să ascult niciodată –
Defecte și păcate
Că ăsta-i rostul meu acum la braț cu tine
Să mă nasc din nou,
Din plin,
Din mare.

Tu, copilul meu ,
Stai pe pieptu-mi înc-o seară-n plus,
Râde-mi încă un apus,
Iubește-mă să nu mai pot
În lumea asta și încă-n una
Să nu mai pot!

Să zic și eu odată, în viața asta gri:
Nu mai pot,
de tine și iubirea ta.”

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s