Istoria placintei si o reteta cu aluat de casa: placinta cu spanac si branza sarata

Placinta este o oaza de creativitate pentru orice pasionat de gatit! Intre atatea variante de aluaturi si umpluturi, si mixuri disponibile in mai toate traditiile lumii, se prea poate sa petreci luni in sir preparand placinte fara sa repeti vreo reteta. Iar placinta sarata este, din punctul meu de vedere, un preparat extrem de gustos si satios, numai bun drept gustare sau chiar pentru a inlocui felul principal din meniul de pranz. Nefiind o fana inraita a dulciurilor, eu aleg oricum de cate ori am ocazia o placinta sarata in detrimentul uneia dulci. Astazi, vorbim despre o reteta de placinta cu aluat de casa, bogata in calciu (branza) si fier (spanac) si cu gust senzational.


Daca ne uitam putin inapoi in timp la istoria acestui preparat infoiat, placinta, o vom descoperi pe meleagurile gastronomiei de mii si mii de ani. Preparată cu fructe de pădure, cu mere şi scorţişoară, cu brânză şi stafide, cu legume, branzeturi sarate sau carne, plăcinta are în spate o istorie bogata. Primele menţiuni ale existenţei acestui fel de mâncare se pare ca ar fi apărut în jurul anului 9.500 î.Hr., în perioada neolitică sau în noua eră a pietrei, când egiptenii ar fi gătit prima crustă de plăcintă si au umplut-o  cu orz, ovăz, secară şi uns-o cu miere. Istoricii sunt  de părere insa că originea plăcintei este atribuită grecilor, care preparau o pastă din făină cu apă, la care se adăuga grăsime, pastă pe care o înfăşurau apoi în jurul unei bucăţi de carne. Aceasta servea pentru a găti carnea sau pentru a nu lăsa să iasă sucurile, oferind un suport uşor în călătoriile lungi pe mare.

În anul 160 î.Hr., omul politic roman Marcus Porcius Cato a scris în De Agri Cultura despre cea mai populară plăcintă, denumită „Placenta“. Denumirea ei a ramas aproximati aceeasi, in limba romana, pana astazi. „Libum“, cum îi mai spuneau romanii, era asemănătoare cu prăjitura cu brânză şi era oferită ca jertfă zeilor. Si, odată cu dezvoltarea Imperiului Roman, reţeta preparării plăcintei a ajuns în întreaga Europă. Oxford English Dictionary notează:„În mod evident, plăcinta a fost un cuvânt binecunoscut în 1362, în Anglia“. Plăcintele timpurii au fost cu carne şi erau servite ca fel principal de mâncare.Istoria o aminteşte pe Regina Elisabeta I a Angliei (în jurul anilor 1500) care ar fi gătit prima plăcintă cu cireşe. Iar in vremea dinastiei Tudorilor, plăcintele englezeşti erau făcute cu pere, gutui şi mere. Plăcintele au ajuns în America o dată cu primii colonişti de limbă engleză si au devenit, in scurt timp, o parte importantă din viaţa americanilor, fiind disponibile in numeroase variante dulci sau sarate, congelate sau preparate proaspat. Plăcintele cu carne, cu umpluturi din rinichi sau cu carne tocată de vită, pui şi ciuperci sunt populare atat in Regatul Unit, cat si in Australia şi Noua Zeelandă. Si in Romania cultura placintelor este foarte bine reprezentata: de la retetele traditionale regionale de placinte cu branza, mere, gutui, dovleac, cartofi sau varza, pana la mai modernele placinte cu iaurt, ciocolata, fructe de padure.

Care sunt ingredientele pentru placinta cu spanac si branza sarata?

  • 450 de grame de faina
  • 3 ou
  • 150 de ml. de iaurt, batut cu furculita cat sa devina fluid
  • 150 de ml. de apa minerala
  • 10 grame de drojdie
  • 1 lingurita de zahar
  • 80 de ml. + 1 lingura de ulei de masline
  • 2 legaturi de ceapa verde
  • 1/2 de legatura de marar
  • 1 catel de usturoi
  • 500 de grame de spanac
  • 500 de grame de branza de vaci proaspata, bine scursa de zer sau un amestec de branza de vaci cu telemea
  • seminte la alegere pentru presarat pe deasupra (negrilica, seminte de mac, chimen, susan etc.)
  • sare, piper
  • ulei vegetal (de floarea soarelui) pentru stropit aluatul si uns planul de lucru

Cum se prepara llacinta cu spanac si branza?

Intr-un castronel sau o ceasca, drojdia de freaca cu zaharul pana se lichefiaza.  Separam apoi un ou, galbenusul pastrandu-se deoparte, iar albusul se bate cu o furculita cu iaurtul, apa minerala si 80 de ml. de ulei de masline. Se adauga drojdia activata si se omogenizeaza.

Faina se amesteca cu 1 lingurita de sare apoi se adauga amestecul de lichide treptat si se framanta pana la obtinerea unui aluat omogen si neted, deloc lipicios. In functie de calitatea fainii, ar putea fi nevoie de 1-2 linguri de apa minerala in plus (daca aluatul e prea tare) sau, dimpotriva, de 1-2 linguri de faina in plus (daca aluatul e prea vartos). Aluatul bine framantat se imparte in 4 bucati egale, carora li se da da o forma rotunda, se ung cu ulei, se infoliaza cu folie alimentara si se se lasa in repaus la temperatura bucatariei aproximativ 30 de minute.

Spanacul se spala cu grija in multa apa, asa incat nisipul de pe frunze sa cada la fund. Se pregateste un castron cu apa foarte rece, eventual cu adaus de cuburi de gheata. Punem pana la jumatate apa intr-o oala incapatoare (de 5-6 litri), pe care o adaugam pe foc, cu un praf de sare, pana cand apa da in clocot. Se adauga frunzele de spanac curate si se apasa cu spumiera in apa clocotita (daca volumul e prea mare de la inceput, se adauga spanacul in doua sau trei etape). Se taie ceapa verde in rondele cam de 1 cm., se zdrobeste usturoiul si se calesc in 1 lingura de ulei de masline, intr-o tigaie incapatoare, pana se inmoaie. Dupa ce ceapa s-a inmuiat, se adauga spanacul bine scurs de apa si tocat mare cu cutitul si se mai calesc impreuna 1-2 minute.

Dupa ce compozitia cu spanac se raceste, se amesteca intr-un castron cu branza, mararul tocat, 2 oua intregi, sare si piper dupa gust (atentie, daca veti folosi telemea nu va fi nevoie de sare in umplutura).

Rand pe rand, se ia cate o bucata de aluat si se intinde pe planul de lucru bine uns cu ulei intr-o foaie cat mai subtire, cu palma sau cu sucitorul. Se stropeste bine cu ulei si se ruleaza larg pe lungime, impartind in patru bucati aluatul. Cele 4 „pachete” obtinute se aseaza intr-o tava unsa cu ulei si se acopera cu folie alimentara, lansadu-se in repaus timp de 15 minute. Dupa trecerea acestui timp, se desfac pe rand „pachetele” si se mai intinde foaia pana devine aproape transparenta. Se stropeste cu ulei foaia de aluat si se presara pe deasupra 1/4 din umplutura de branza si spanac. Se ruleaza foaia de aluat cu umplutura inauntru si se rasuceste in forma de melc, care se aseaza in mijlocul unei tavi acoperite cu hartie de copt. Rand pe rand, se repeta operatia de intindere, stropire cu ulei si presarare cu umplutura cu fiecare dintre cele 3 foi ramase, care se vor rula in continuarea „melcului” din tava, obtinand o spirala mare.

Placinta se unge pe deasupra cu galbenusul pastrat, batut cu furculita cu 1 lingura de apa rece, apoi se presara (sau nu) cu seminte.Se coace in cuptorul preincalzit la 190 de grade, timp de aproximativ 1/2 de ora. Daca placinta da semne ca s-ar rumeni prea tare pe suprafata inaintea timpului de coacere, se acopera cu o coala de hartie de copt umezita, se reduce focul la 180 de grade si se continua coacerea. Se lasa apoi sa se racoreasca macar 30 de minute inainte de a o taia si se consuma calduta sau complet rece. Cu un pahar de ayran sau lapte batut, cu o salata alaturi sau pur si simplu, fara niciun adaos, e o adevarata incantare. Enjoy!

 

 

Reclame

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s