Nişte lecţii pentru minte, inimă şi carieră. Colecţia 2015 spre 2016.

2015  fost un an plin. A fost un an al extremelor, cu surprize şi decepţii la fel de mari, în care am fost norocoasă să am alături nesperat de mulţi oameni cu poveşti impresionante, datorită cărora am crescut şi am devenit mai puternică. Am avut puterea să lucrez mult şi pentru proiecte în care cred, dar şi să mă întorc la pasiuni vechi, mari şi dragi.  A fost şi un an în care a trebuit să ma adun de pe pardoseală, emoţional, şi să îmi caut echilibrul în semi-întuneric. În care mi-am dorit uneori să am un buton magic de pauză, între vreo 5-6 maratoane la capătul cărora am fost cam istovită dar am (re)învăţaţ să spun nu sau să îndrăznesc mai mult, să nu las să piară ce este cu adevărat important pentru mine, oricât ar fi de lung drumul şi să nu imi mai fie teamă de eşec, tăceri şi necunoscut. Incă mai invăţ să am mai multă răbdare, să nu mai renunţ la ceea ce simt şi cred la fel de uşor. Pentru că, deh, învăţarea nu se opreşte când s-au terminat zilele dintr-un an. E dincolo de timp şi nu te întreabă mereu dacă eşti gata pentru următoarea lecţie.

A fost un an în forţă şi un an forţat. Pe repede înainte, dureros pe alocuri, dar extrem, extrem de benefic. A fost un an al contrastelor dar şi al regăsirii,  din care am rămas şi cu o seamă de vorbe de duh, parcă vechi de când lumea, care au tras concluziile unor experienţe aşa de noi încât sunt incă vii.

Nu există inimă mai mare pe lume, decât inima care știe să ierte.

Cine nu munceşte, nu greşeşte.

Nu exista oameni rai sau oameni buni. Există doar oameni.

Tot ce nu te omoară te face mai puternic.

Banii n-aduc fericirea.

Şi cea dintâi condiţie a fericirii e liniştea sufletului.

A fost un fel de an uragan, 2015, parcă.  Pentru mulţi, nu doar pentru mine. A început cu multe emoţii şi planuri mari. În perspectivă, un fenomen al naturii tare frumos. Şi apoi..s-a dezlănţuit. Şi să te ţii. A fost cu vânt puternic, aproape spulberător, dar care te invaţă să iţi aduci aminte de rădăcini şi să îţi construieşti piloni solizi, stabili, de care să te sprijini. Şi cu ploi torențiale, una după alta, dese, şiroinde, din toate direcţiile, dar care te forţează să înţelegi mersul şuvoaielor vieţii mai bine ca să poţi înota în direcţia bună. 

Aşa nebun cum a fost el, îi sunt recunoscătoare lui 2015. Pentru tona de lucruri pe care le-am trăit mai intens decât credeam că aş putea vreodată, pentru toate lecţiile puternice, pentru că fără el nu mi-aş fi găsit puterea ascunsă în locuri din suflet uitate de prea mult timp şi în oameni datorită cărora sau pentru care am zâmbit, sau am sperat. Am iubit sau am plâns. M-am adunat şi am mers mai departe, cu sau fără ei.

Acum ceva vreme, tata mi-a desenat pe colţul unui catalog de supermarket din bucătărie graficul vieţii mele. Cu sănătatea în pioneze, o sinusoidală zdruncinată în viaţa personală şi o săgeată în sus pentru cea profesională. Cu nişte semne de exclamare mari şi cu mult adevăr. Plus două lecţii pe care le ţin cu mine pentru totdeauna:

„Nu există un echilibru perfect între toate astea. Tot ce putem să facem e să ţinem toate liniile cât mai aproape de echilibru, şi să nu le lăsăm să cadă pe toate odată. Pentru că una le influenţează pe celelalte.”

„Viaţa, tată, e un şir de decizii şi greutăţi. Între care se strecoară din când în când nişte fericire. Şi trebuie să te bucuri de ea ca să ai puterea să mergi mai departe”

Da, despre fericire a fost lecţia lui 2015, defapt. În oricâte direcţii am umbla şi oricât de încâlcit ar fi drumul, atunci când ne dăm seama ce ne face cu adevărat fericiţi, buni, împliniţi, claritatea asta are puterea să despartă apele, să descurce iţele, să aducă linişte, să sape după resurse şi idei acolo unde pare gol. Şi partea bună e că toate aceste proceduri se întâmplă în interiorul nostru. Uneori lin şi cu perioade confortabile de recuperare. Alteori, furtunos şi fără anestezie. Dar cert e că nu mai contează, de la un moment înainte, cum e vremea afară, la fel de mult ca anotimpurile din minte şi din inimă. Pot fi uragane, plaje însorite sau ninsoare. Cea din primele zile din 2016, a fost, de exemplu, prima ninsoare de care mi-e drag cu adevărat, după mulţi ani. Pentru că se aşterne peste un an greu şi îl inveleşte, parcă, în sfârşit, ca să se ducă la culcare. Şi pentru că albul ei pare mai mult decât înainte despre libertate, tinhnă şi începuturi curate. Sigur…amestecat cu agitaţia vieţii, albul se mai şi mocirleşte, mai ales în oraşe. Dar dacă ne concentrăm mai mult pe lucrurile pozitive, şi facem mai multe şi mai bine decât anul trecut, avem mai puţin timp să ne plângem de ce nu e bine şi o colecţie mai mare de bucurii, fie ele cât de mici. Ca cele de mai jos, de exemplu. Desenate de Daily Heath Gen.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s