Vreme de flori şi poezie

De vreo oră imi răsună în minte versurile din „Dureri ascunse”, a lui Dimitrie Anghel. Adică de vreo oră mă ambiţionez să mi le amintesc. Fragmente mici s-au inchegat incet, incet, dar tot a fost nevoie să googălesc pentru a intregi situaţia rimată.

Recitind poezia mi-am (re)dat seama căt e de important să mai petrec timp în preajma lucrurilor care mă inspiră. In goana după timp cred că toţi ne trezim uneori (sigur, a te trezi implică să te culci, în prealabil…) fără loc în agendă pentru nişte deprinderi creative la care am mai vrea să ne intoarcem printre muncile cele de toate zilele,  pentru nişte lecturi lejere dincolo de cele profesionale, nişte ceaiuri cu oameni dragi dar purtători şi ei de lipsă de timp şi multe poveşti nedepănate sau pentru nişte clipe de contemplare in faţa lucrurilor care ne fac să vibrăm: na, că fix acum imi fac timp pentru cele din urmă, pe care recunosc că le tai de pe listă primele, de obicei. Ceea ce vă recomad şi vouă. Să petreceţi timp cu ele, nu să le tăiaţi de pe listă🙂

In meniul de azi am pus:

1. O bucată sensibilă de versuri despre durere, în alt fel decât orice definiţie a ei din orice dicţionar. E aşa suavă şi blândă durerea asta a lui Dimitrie Anghel…şi esenţială, in general. Pentru că fără ea n-am şti probabil cum să ne bucurăm de absenţa ei şi să creştem personal şi profesional în prezenţa ei.

Sunt flori care-și înclină boiul și mor topite de visare,
Mai sunt și ochi ce plâng în noapte și-adorm când soarele răsare,
Mâhnite-s florile acele, dar jalea lor cine-o mai știe?
Cine-a-nțeles cît plâns ascunde sub ochi o dungă viorie?
Cît praf de flori nu cerne vântul de-a lungul zilelor de vară,
Și totuși veselă-i grădina. Pe-un ram, sfioși, visau asară
Doi trandafiri ca doi prieteni, și azi vîrtejul de petale
Acelui ofilit, în roate, dă celui de pe ram, ocoale…
Ca ei, ții minte, stam alături…
Dar tu nu poți să mai ții minte:
Ochii închiși nu mai visează și foile ce mai-nainte
Erau o floare roșie-acuma-s doar un prilej de amintiri,
Iar viața re-nnoită-ncepe din purpura de trandafiri.
Așa mor florile-n neștire, așa-și sting ochii buni lumina
Și-n preajma vieții care râde, cine-ar gândi, privind grădina,
Că sub surâsul ei s-ascunde o ne-ntreruptă agonie!
Cine-a-nțeles cît plâns ascunde sub ochi o dungă viorie?…

(Dureri ascunse)

2. Şi o bucată din colecţia mea de flori primite până ieri. Imi sunt atât de dragi, cu tot cu poveştile lor frumoase şi culurile luminoase şi ideile pe care m-au ajutat să le cern! Bonus, un exerciţiu testat cu flori şi pentru stare de bine: uneori trecem prin momente în care parcă nu mai avem aer, din varii motive cotidiene. Un remediu bun şi parfumat este să îţi îneci nasul într-un buchet de flori. Să închizi ochii 3 minute şi să respiri adânc şi calm. Apoi, fireşte, să găseşti soluţia de ieşit din privarea de aer. Funcţionează. Nu-i aşa?

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s