Când timpul stă în loc

Ei bine…nu stă. De la tragicul Eppur si muove! şi chiar înaintea lui Galileo, fizicienii ne-au demonstrat că nu stă în loc. Doar că uneori, probabil plictisit de-atâtea vecuri umblate, ne joacă feste.

Există momente când, fără avertismente, la jumătatea celei mai obişnuite ceşti de cappuccino, parcă secundele îngheaţă. Se răzvrătesc şi stau în loc pentru ca tu să ai tot timpul din lume…să îţi aduci aminte, să înţelegi de ce, să îţi dai seama dacă „da” sau „nu”, să îţi faci planuri, sau să simţi fiecare bătaie a inimii care caută să o ia la fugă. Acestea sunt momentele în care amintirile se reactivează. Amintiri frumoase, urâte, inspăimântătoare, nedemne, amuzante, romantice sau…neclare.

Mai sunt daţi când aştepţi un semn. Un răspuns, un semn de iubire, de înţelegere, de ajutor, de aprobare, de reuşită, de viaţă, o şansă în plus. Şi clipele până când semnul vine devin ore, zile, secole mentale. Atunci, timpul se dilată şi aşteptarea pare nesfărşită. Ce să facem oare, cu atâta aşteptare?

Şi mai sunt întâmplările care ne taie pământul de sub picioare, care ne lovesc când suntem parcă deja cu garda jos…cutremure emoţionale. Atunci, timpul chiar devine răutăcios. Pentru că nu ne lasă deloc să spunem tot ce am avea de spus, să gândim soluţia salvatoare, să  ajungem la oamenii pe care inima îi strigă agitată şi mintea îi caută ameţită. Se grăbeşte, se comprimă, atât de mult incât pare ca n-ar ajunge pentru încă o suflare.

Ce facem când timpul nu mai trece ca de obicei? Ei bine…ne adaptăm. Astfel încât timpul, cu tot cu toanele lui pe care trebuie să le-nţelegem (oricine are nevoie să iasă din rutină din când în când, nu?), să nu fie inamicul nostru, ci un aliat.  Nu e întotdeauna uşor. Chris Cooper are o replică despre asta, “Adaptation is a profound process. It means you figure out how to thrive in the world.”, în Adaptation-un film bun cu Nicolas Cage şi Meryl Streep. Dar se poate. Iată cum:

E important să fim prezenţi în ceea ce trăim în fiecare clipă. Să îî spunem acestui fel de a fi…”aici şi acum”, „Cherish the moment” sau „Carpe diem„. De ce? Pentru că timpul ţine până la urmă cu noi. Are jocurile sale ciudate, simpatice sau nebune, dar în adâncul vremurilor sale ţine cu noi. Da, nu ne lasă să alegem când se va redimensiona. Dar dacă suntem atenţi, treptat îl putem ghici cumva ;-)  Secretul este, cred, să-l preţuim. Să trăim clipele aşa cum vin şi să învăţăm din ele. Astfel încât la următorul ingheţ de timp să ne punem gândurile în ordine, la următoarea dilatare să ne putem îngriji mai bine de noi şi, în fine, la următoarea contracţie să strângem în braţe persoana cea mai dragă.

You are young, and life is long. (Pink Floyd)

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s