Instinctul cererii şi al ofertei

Nu de putine ori discutiile la birou sau in viata personala se pot rezuma asa:

pikac

Psihologia umana este asa de simpatica uneori… Avem obiceiul sa proiectam asupra celorlalti dorintele noastre, viziunea noastra despre lume, dar mai ales asteptarile si…nereusitele noastre (cineva, altcineva, trebuie sa isi fi bagat coada…!). Nu din rea vointa, ci din instinct: pentru ca astfel reusim sa depasim mai usor sentimente neplacute, sa le exteriorizam sau sa gasim parghii de sustinere care sa continuam.

E lesne de inteles de ce lipseste instinctul din formulele economice ale cererii si ofertei…cum l-am masura? Daca intelegem relatiile, mai ales pe cele de subordonare, ca pe un sir de cereri si oferte in decursul carora informatia se aduna, experientele se combina si proiectele prind contur, e important sa intelegem de ce uneori ceea ce ne-am dori sa se intample nu se intampla. Pentru ca relatiile dintre oameni nu se pot cantari asa de simplu. Degeaba cerem noi „un kilogram de incredere, vreo doua de munca asidua, inca unul jumate de experienta si 500 de grame de entuziasm”…ei bine, cantarul nostru nu e mereu acelasi ca al celuilalt. Sa cantarim deci mai atent problema🙂.

Nu ajungem sa ne contrazicem in jurul lucrurilor pe care le cerem si pe care le oferim (numai) pentru ca suntem rai sau pretentiosi🙂 Ci pentru ca suntem subiectivi si pentru ca proiectam cu usurinta asupra celorlalti elemente din experientele si emotiile noastre. Trebuie asadar sa ne educam putin firea pentru a intelege ca de multe ori, cand cerem ceva de la altii, sunt lucruri pe care trebuie sa le asteptam defapt mai intai de la noi:

1. sa stim exact ce cerem.

2. sa stim daca cel caruia ii cerem are calitatea, competenta, resursele si pregatirea pentru a oferi si

3. sa ne fie clar ca lucram impreuna la un produs finit, responsabilitatea este si de-o parte si de alta.

Lucrul imediat urmator la care e bine sa lucram, este acceptarea: sa accept cand celalalt nu poate face ceea ce mi-as dori, si sa incerc sa il inteleg de ce nu poate, inainte de „a da cu parul”. Odata ce am inteles devine mai usor sa gasim solutia care sa raneasca mai putin si sa rezolve mai mult (si ma refer la a intelege pe bune, nu la acele „Îhâm” balmajit in timpul explicatiilor in timp ce in minte ni se tese deja balacareala despre cum nu e bine, nu e bine, nu e bine!)

Si in fine, al treilea lucru este decizia. Cand cineva nu iti poate oferi ceea ce ii ceri, ce inseamna? Poate insemna ca eu nu stiu ce si cum sa cer. Poate insemna ca nu cer cui trebuie. Poate insemna ca cel caruia ii cer nu este pregatit inca, sau nu va fi nicioadata, sa livreze. Sau poate insemna ca resursele de care dispunem nu sunt suficiente sau potrivite pentru a construi livrabilul. Pentru fiecare dintre aceste situatii, exista solutii. Important este ca ele sunt diferite. Reteta universala pe care o intalnim adesea, „Fa!” „Pai nu pot!” „Nu se poate!” „Ba da, ce stii tu!” „Esti un prost!” „Ba tu esti prost!”…neah, nu functioneaza.

Sa luam exemplul cu care am inceput (da, desenele animate ne invata mai multe lucruri decat tindem sa credem, Walt  si Satoshi au stiut bine): daca Pikachu incape in bila aia mica, este pentru ca cineva l-a invatat cum sa intre si sa iasa de acolo si  stie cand si cum sa il faca sa apara atunci cand ai mai mare nevoie de un prieten chubby si galben care electrocuteaza. Desigur, de cele mai multe ori in viata reala nu de asta avem nevoie🙂

One thought on “Instinctul cererii şi al ofertei

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s