Ce se intampla cand „filmul nu se mai termina”?

Exista doua variante – filmul e cu pauza si urmeaza partea a doua, sau pur si simplu e acel gen de film care se termina in coada de peste (asa e zicala, dar se potriveste de minune si in context, cum aceste randuri se contureaza sub un cer calm si ochi de stele, la Green Village, in Delta Dunarii, unde pestele este la el acasa iar natura este frumoasa si salbatica).

Varianta 1. Filmul cu sequel

Daca urmeaza partea a doua, lucrurile pot deveni interesante. Pentru ca uneori avem nevoie de respiro sa se inradacineze ideile regizorale, sa ni se faca dor de personaje, sa se decanteze semnificatiile si sa se scrie un nou scenariu. Sau – pentru ca nu intotdeauna vina e de partea filmului – avem nevoie de timp sa intelegem, pentru a trece la nivelul urmator. Deci partea a doua poate fi de bine. Cu conditia sa fie mai buna decat partea intai, ceea ce, sa recunoastem, este un lux in istoria cinematografiei. Daca se lasa cu partea a treia avem de-a face cu o trilogie, si sunt vreo 3 exemple care confirma ca reteta este de succes. Mai sus de 3, avem de-a face cu obisnuinta si nu mai e bine. Prea mult strica…pana la urma.

Varianta 2. Filmul cu final in coada de peste

Sau filmul „Maybe, baby…”. Da, acesta este filmul care care te lasa in suspans, care iti pune mintea la contributie si care te face sa te intrebi „Si daca…”.  Sunt filme ca „La cara oculta” (daca vorbim literalmente despre filme, desigur :-), in care fiola de intriga suspendata iti este oferita cu pricepere.

Dar adesea tot acestea sunt filmele generatoare de cercuri vicioase sau de vise despre finaluri posibile. O mie de finaluri posibile corecte si cel putin tot atatea gresite, intr-o lume in care nu putem arunca mai nimic exclusiv in barca adevarului sau a minciunii si nu exista lucruri 100% sigure. Dar mesajul este defapt „intelegi ce iti simti si poti”, „ia-o asa cum vrei”, „nu vom afla niciodata”. Acest gen de film este, dincolo de  povestea lui, despre detasare. Despre antrenamentul de a spune „pana aici a fost, mai departe nu mai e nimic”. Cred ca lucrurile lasate in voia sortii, fara incheiere, nu ne ajuta. Decat in masura in care sunt etapa prin care invatam sa inchidem intrebari in dreptul carora nu avem raspuns, definitiv, si sa mergem mai departe cautand intrebari mai bune. Incheierea este buna, pentru ca lasa loc unui nou inceput.

Si totusi, intrebarea care ramane este…de unde stii in care din situatii este filmul tau? 🙂

P.S. Serialele nu se pun. Ele sunt alta mancare de peste.