Weekend thoughts: eat, pray, love? [20.11.2010]

Da, un film superb. Superb de simplu si de plin de adevar. Nu te tulbura, nu iti ofera revelatii, nu te socheaza. Te face sa gandesti, ceea ce este si mai grav. Elizabet Gilbert descopera pana la final propriile asteptari de la trei simtiri fundamentale. Traduse in pelicula si in roman prin placerea de a manca in Italia, linistea rugaciunii in India, si dragostea pura in Bali.

Filmul a venit (sau eu l-am gasit…) in cel mai potrivit moment cu putinta: cand eram departe de oricare dintre oamenii care ma influenteaza, care ma insotesc, la care ma gandesc, in materie de Eat, Pray si Love: adica, pe scurt, singura acasa si fara after-hours job obligations.

Si m-a facut sa ma gandesc la cateva lucruri simple:

Mancarea, ca si multe alte lucruri, se reduce in cazul meu la o problema sociala: nu-mi place sa manac singura, si mananc singura doar atunci cand…e musai, pentru ca altfel organismul meu ameninta cu un harakiri digestiv. Gatesc pentru ca imi place sa impartasesc realizarile culinare cu ceilalti, si pentru ca ma relaxeaza atunci cand tot in jurul meu tipa a socializare violenta. Si gatesc cu mult drag, ocazional si cu talent. Dar numai rareori imi fac timp sa savurez, sa inteleg, sa ascult povestea din spatele bucatelor…sounds like fun!

Rugaciunea…this is very, very, complicated stuff! Ma numar printre aceia care (si, judecand dupa film, cred ca sunt destul de multi) ajung sa se roage doar in momente fundamental emtionale, de cele mai multe ori dramatice, sau la ocazii festive (Craciun, Inviere…). Si imi dau seama ca nu este in regula, fie si doar pentru lipsa de consecventa, ca sa evit subiectul ‘exista sau nu acel Dumnezeu la care sa ma rog?’. Evit subiectul pentru ca am deja o teorie, pe care am mi-am reconfirmat-o in oarecare masura si in Eat, Pray, Love: Dumnezeu este, pentru mine, dincolo de orice cult, cutuma sau sarbatoare religioasa, de orice religie, acel CEVA care ne face sa vrem sa fim mai buni, mai curajosi, mai sinceri, mai onesti fata de noi si fata de ceilalti, mai blanzi, mai calmi, mai…fericiti si impacati. Un fel de…cum spunea Dhuse: ‘God’s will is not an itinerary, but an attitude.’

Iar despre iubire: periodic ‘trebuie’ sa m intreb singura daca iubesc sigur…sa am o…sa ii spunem clarifying inner conversation. Si nu am reuntat la obicei, pentru ca m-a ajutat in cateva randuri sa fac alegeri importante: sa ma eliberez, sa cred din nou, sa prind puteri, sa cer iertare. Iar de ceva vreme, experimentez de fiecare data un sentiment de…reconfirmare care ma face sa iubesc si mai mult, sau in alte culori, sau cu alte perspective, cu alta pasiune, doar cu acelasi…obiectiv🙂 Dar ca sa reveim la film, mi-a trezit o intrebare..destul de naiva, dar iat-o ca s-a ivit: Mai exista dragoste pura? Cred ca da. Exista, doar ca e putin mai greu de identificat din cauza revolutiei plasticului, a productivitatii muncii / distractiei [dupa caz, varsta si obligatii] si a tehnologiei.

Am doar trei argumente, trei dar foarte pertinente (chestia asta mai si rimeaza pe deasupra🙂 : 1. povestile de dragoste din carti si filme pornesc intodeauna de la franturi din povesti reale…si inca se mai scriu carti si se mai fac filme. 2. inca mai exista florarii, Valentine’s Day/Dragobete si se tot inventeaza noi metode de teleportat iubirea (via Facebook, Twitter, you make the choice). Si 3. noi doi.

Iubirea adevarata nu este mai putin pura. Este doar…socially upgraded🙂

Watch the movie. Mi-a placut, mai mult decat imi place si julia Roberts, in general. Si am sa comand si cartea.

Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s