I stubbornly believe in fairy tales. Wake me up [2.06.2008]

One day Alice came to a fork in the road and saw a Cheshire cat in a tree.

Which road do I take? she asked.

Where do you want to go? was his response.

I don’t know, Alice answered.

Then, said the cat, it doesn’t matter.” (Alice in tara minunilor, Lewis Carroll)

Povestile ne invata sa visam si ne amintesc sa fim copii. Mai stii cum se numeau cel putin trei pitici din Alba ca Zapada? Sau macar de ce s-a transformat Pinnochio in magar? Daca nu, search pe google si zambeste doua minute gandindu-te cat de mult credeai in magicieni, elfi, Feti Frumosi si Tom si Jerry.

Cred in puterea povestilor de a ne face curajosi, atunci cand uitam ca aventura e un „must” daca vrei sa nu imbatranesti inainte sa iti apara riduri. Alladin si Harap Alb au facut multe tampenii, dar au invatat din ele. Si au avut curajul sa isi puna intrebari in legatura cu..de ce spanul este un om rau, de ce zboara covorul fermecat si de ce se limiteaza lampa fermecata la trei dorinte.

Intrebari putin s.f. Le prefer pe acestea in locul intrebarilor de bun simt, cu raspunsuri previzibile, din categoria „Nu-i asha ca..”. Pune o întrebare cuminte şi vei auzi lucruri cuminţi. In basme intotdeauna langa personajul cuminte exista si cel mai putin cuminte. Tocmai pentru a te face sa iti pui intrebari.

Alice a gasit Tara minunilor. Care este, firesc, o metofora. Ceea ce ma intereseaza insa nu e tara, ci drumul pana la ea. Un drum in care ma regasesc. Si cred ca te regasesti si tu. Pentru ca „Tara” poate sa fie casa bunicilor, vocea de la celalalt capat al telefonului, sau reflexia ta in oglina de la „Kenvelo”. Depinde ce intelege fiecare prin metafora.

Cred in povesti, asadar. Pentru ca imi place sa imi imaginez ca exista tara minunilor. Problema e ca drumurile rale sunt mai intortocheate decat cele din basme. Si nu poti sa dai paginile, daca nu iti place ce se intampla. Si nu gasim mereu cheile ca sa deschidem usa magica. Poate ca Alice a fost, totusi, pre norocoasa. Crezi ca putem sa ne construim si noi drumuri la fel de frumoase ce cele din povesti? Eu pun pariu ca da.

O singura dilema. Oare Alice s-a descurcat la fel de bine si cu traseele sentimentale? Cred ca aici se cam incurca povestea. Wake me up.

…nu reuseam nici tu nici eu,
Sa gasim in timp drumul catre celalalt.

Iar daca asteptam zorii pentru ca drumul
Ce vesnic, inselator, parea mai scurt
Sa devina punte pentru iubire
Atunci timpul era ori prea tarziu,
Ori prea abrupt.

Si nu teama de cadere ne oprea,
Ci nesfarsitul abis
Care desi era creatie de vis
Ne-nspaimanta; si ne gonea.

Caci doar si o ora ne despartea
Precum amfora cele doua toarte separa.
Iar numai vorbele zburau intre noi
Inainte dar nu si inapoi
Caci timpul nu e reversibil.

Si cautandu-te am realizat
Ca desi timpul e ireversibil
Nimic din ce fac nu-I in zadar
Caci sufletul meu nu mai e macinat
Decat de caldura incinsului jar
Numit de indragostiti “Iubire”.

Si astfel povestea timpului se incheie
Reducand totul la o singura zvacnire
Caci inima indragostitului cere iubire,
A timpului vesnic fermecatoare cheie.
Filip Tarlea


Scrie un comentariu

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s