Let’s Do it Romania! Curățenie Națională pe 12 mai

 Pentru ca simt in fiecare zi din ce in ce mai bine cum primavara isi intra in drepturi, e momentul cred sa vorbim si despre curatenia de primavara.Ea vine la scara nationala si de data aceasta chiar primavara :), printr-o noua provocare Let’s Do It Romania. Si anul acesta sunt mandra ca voi fi alaturi de echipa Let’s Do It Ro, incercand sa comunic cat mai mult si cat mai bine din lucrurile antrenante care se intampla in acest proiect. Sa vorbim asadar, despre proiect:

În 2012, peste 85 de țări din întreaga lume vor organiza o zi de curățenie generală, în perioada 24 martie-25 septembrie. România este pe harta mondială – Ziua de Curățenie Națională este 12 mai,  zi în care vor mai face curățenie și Bulgaria, Republica Moldova şi Turcia.


Pentru cel de-al treilea an consecutiv, echipa “Let’s Do It, Romania!” îi invită pe toți locuitorii României să ia parte la mișcarea internațională de curățenie și să arate că le pasă de țara lor. După succesul primelor două ediţii din 2010 şi 2011, la care au participat peste 500 000 de voluntari şi care au colectat peste 1 300 000 de saci de deşeuri, este momentul unei noi provocări pentru România :)

Anul acesta, acțiunea de curățenie națională va îmbrăca o nouă formă: în fiecare județ vor fi propuse și alese zonele în care se va face curățenie, fiecare locuitor al țării având astfel posibilitatea de a propune și a vota zona pe care și-o dorește curată.  În urma etapei de vot, echipa “Let’s Do It, Romania!” va comunica zonele alese în fiecare judet pe site-ul proiectului, www.letsdoitromania.ro, zone care vor fi curățate pe 12 mai. Întregul regulament al campaniei va fi disponibil în curând pe www.letsdoitromania.ro. După Ziua de Curățenie Națională, zonele curățate vor fi monitorizate constant de echipele locale Let`s Do It, Romania!

Obiectivul strategic al acțiunii din acest an este creșterea procentului de reciclare a deșeurilor la 30% din numărul de saci colectați, de la 26% în 2011 și 17% în 2010.

Curățenia Națională nu este singurul proiect organizat de echipa “Let’s Do It, Romania!” în acest an. După data de 12 mai, 3 proiecte noi vor fi demarate: Registrul National al Deseurilor, 0 deseuri si Let’s Train It. Mai multe detalii vor fi anunțate în momentul lansării.

Pentru mai multe informatii, LDIR este pe site, blog, Twitter, Facebook si Facebook Causes. Ne vedem la Ziua de Curatenie, dar pana atunci va tin la curent cu ce planuri avem.